
Scurt istoric: În aprilie 2021, o profesoară de canto și pian din municipiul Iași, după lungi ore de predare online și în sală (eram în pandemie, totuși) decide să pună la încercare abilitățile discipolilor ei într-o competiție promițătoare, pe care a denumit-o simplu: #IașiSing. Și, deși se aștepta la un număr prestabilit de participanți, ecoul acestui apel s-a răspândit în toată zona Moldovei, dar și a Bucovinei. În rezultat: s-a trezit că erau peste 100 de copii înscriși.
Astăzi suntem în 2023. Ghiciți cu ce se ocupă Maria Georgeana Simionescu? Corect! Este în plină pregătire pentru a porni cea de-a 3-a ediția a Festivalului Concurs Internațional de Muzică IașiSing. Evident că între timp, au apărut și modificări în regulamentul competiției, despre care ne va povesti în interviul ce urmează.
După o pauză de un an, cu ce sentimente reporniți a 3-a ediție a festivalului Iași Sing?
Sunt nerăbdătoare să fac o nouă ediție a acestui concurs. Nu am crezut că o să o spun, dar a devenit parte din mine. Ador ceea ce fac, iubesc să lucrez cu copiii și să îi văd pe scenă. Sunt foarte emoționată să revin cu o nouă ediție și mă bucur că îl pot aduce din nou în atenția iubitorilor de muzică, atât copii cât și tineri.

La prima vedere, poate fi observată schimbarea de denumire a festivalului. Ar trebui cumva percepută simbolic această mișcare? Ce alte modificări au fost introduse în regulamentul de desfășurare al concursului?
Să spunem că este ceva simbolic. Vreau să fie numele meu în totalitate, deoarece edițiile anterioare au fost în colaborare și nu mai doresc asta. Vreau să fie doar festivalul meu și atât, fără alte colaborări, doar cu membrii juriului și cei din staff. Anul acesta am introdus un premiu în bani, marele trofeu al Festivalului Concurs Internațional de Muzică IașiSing, va fi în valoare de 1000RON, oferit de mine, în calitate de organizatoare, acesta fiind acordat concurentului care va avea 10 pe linie! Am mai fost introduse și alte trofee, va exista un spațiu cu rollup-uri destinat celor ce doresc să facă poze cu logo-ul Festivalului, fotograf profesionist, DJ cu foarte mulți ani de experiență în spate, care ne va ajuta cu un sunet impecabil și multe alte surprize ce le pregătesc pentru concurenți.
Înregistrările participanților deja au început, la ce număr de copii vă așteptați în acest an?
Îmi doresc să vină cât mai mulți copii și tineri talentați de pretutindeni. Nu am un număr exact, dar cu siguranță se vor înscrie mulți. Tocmai de asta, va exista un număr limită de concurenți, deoarece nu pot lăsa niște copii să cânte în miez de noapte, astfel că, la un moment dat voi anunța: Stop înscrieri!
Vă îndemnăm la un exercițiu de viziune, ca să ne spuneți pe ce se bazează continuitatea acestui concurs? Este doar propria dvs. dorință sau mai aveți și alți factori motivaționali pentru a reveni cu noi ediții?
În primul rând este un proiect de suflet la care nu aș vrea să renunț niciodată, dar uneori apar lucruri neprevăzute și… din păcate suntem nevoiți să renunțăm la plăcerile proprii. Îmi doresc ca acest Festival Concurs de Muzică, IașiSing să mearga mai departe multe ediții, să fie un concurs pe mai multe zile, inclusiv concurs instrumental (asa cum a fost inițial) și să-l am pe EL Radu în spate care a fost cel mai mare sprijin și om care m-a motivat să relansez concursul. Au mai fost persoane care m-au tot întrebat ce se întâmplă, de ce nu mai fac concursul, dar nu am avut o motivație atât de mare, cum am avut-o din partea bunului meu prieten Radu. La un moment dat chiar i-am zis: „În viață dacă n-ai un Radu să te motiveze să faci exact ce-ți place pe plan profesional, n-ai nimic”.
Școala de muzică „Land of TheiRuna Music” – un proiect aparte pe care vi l-ați dorit de foarte mult timp. Ce stă în spatele acestei denumiri și ce rezultate ați înregistrat între timp cu discipolii dvs.?

Numele școlii mele vine de la cele două fetițe ale mele: Theia (8ani) și Miruna(3ani). Împreună au dat TheiRuna. Este o școală ce am deschis-o pe data de 24.12.2022, un vis ce a putut fi posibil după mulți ani, în care am lucrat în colaborare cu alte școli, ca profesor de canto și pian. Mi-am dorit enorm „un loc doar al meu”, cu elevii pe care-i pregătesc zilnic, alături de care am participat la foarte multe concursuri și au câștigat premii importante pentru școala noastră, în unele dintre ele făcând și eu parte din juriu. În fiecare iarnă realizăm Cd-ul clasei (sub forma unui stick personalizat) „Sunetul copilăriei” – volumul V, pe care îl comercializăm în scop caritabil, participări la diferite spectacole în oraș, videoclipuri, etc.
2021, 2022 au fost ani foarte complicați pentru mulți artiști, inclusiv pentru „Armonic MG”, trupa în care evoluați în calitate de solistă. Ce puteți să ne spuneți despre agenda formației pentru anul 2023?

Ai să râzi, dar cel mai rău an a fost de fapt 2020, următorii ani au fost atât de plini, uneori (eu cel putin) obosisem când știam că urmează să avem un weekend de evenimente! Anul acesta putem spune că am cam ocupat agenda în proporție de 90% pâna acum, au început să apară și evenimente pentru anul 2024. Eu și colegii mei din formație suntem recunoscători tuturor celor ce ne aleg să le fim alături la cele mai importante evenimente din viața lor, le mulțumim pentru toate aprecierile pe care le primim atât „prin viu grai”, cât și online și îi asigurăm că mereu o să facem tot posibilul să fim și mai buni de la un an la altul.

Doamnă Maria, dar ce vă mai fac „cântăcioasele” casei?
Fetițele mele? Sunt minunile din viata mea! Theia Maria, inima mea cea mare, îmi calcă pe urme. Este membră în cadrul Corului Juniorii Operei Naționale Române Iași, Corului de copii al Municipiului Iași, și ca prezență scenică, să fie una de bun augur, face și dansuri la una dintre cele mai renumite școli de dans din oraș. Muncește foarte mult, are un program foarte încărcat, școală, repetiții, dar sunt cea mai mândră mamă din lume, la cât de bine face față la toate. Te rog, dă-mi voie aici să le mulțumesc atât surorii mele, Daniela, care se ocupă de alergătura asta continuă cu fetele (și nepoata mea, care este de o seamă cu Theia face aceleasi activități) cât și părinților mei care stau cu cea mica. Miruna Nicoleta Anais, a doua mea inimă, momentan este prea mică pentru activități, dar este bucuria casei. Este o fetiță extrem de isteață, poznașă, ghidușă și oricât de supărată, abătuta, tristă aș fi, ea mă face să uit pur și simplu de orice și-mi înveselește zilele. Sunt două fetițe minunate pe care le iubesc cu toată ființa mea, iar cel mai mult regret că din cauza programului meu, nu reușesc să petrec mereu timpul pe care mi-l doresc, alături de ele. Chiar și așa: ele știu că sunt totul pentru mine!
Spre ce alte proiecte vă orientați în viitorul apropiat?
Urmează să fiu membra a juriului într-un nou concurs organizat la Iași, încep câteva înregistrări cu elevii la studio pentru a nu aglomera financiar lunile de iarnă, am primit câteva propuneri de participare cu elevii la emisiuni televizate la spectacole caritabile sau evenimente ce țin de divertismentul din orașul Iași. Dar până la aceste viitoare proiecte, eu, alături de cei mai faini jurați, vă aștept pe data de 13 mai 2023, la Centrul de Evenimente Agora, la cel mai frumos Festival concurs de muzică din oraș – IașiSing!
REDACȚIA OPENMEDIA