Lui Vasile Popovschi cu greu îi putem atribui o categorie anumită de specialitate. Asta pentru că activitatea sa se extinde în multe dimensiuni ale folclorului. De aceea, îndrăznim să îl numim meșter împătimit de tradiție și frumos.
În interviul ce urmează, ne va explica esența măștilor populare, cum acestea ne schimbă energia din casă și ce-i mai face „Mica Olandă” din grădina sa.
Meșter popular, cântăreț de muzică populară, director de casă de cultură, fost primar de Cenac și un familist convins. Vă rugăm să ne descrieți parcursul vieții dvs. folosind doar 3 cuvinte?
Om.
Împlinit.
Fericit.
Să vorbim despre confecționatul măștilor populare. Vă rugăm să ne familiarizați un pic în această dimensiune. Știm că în localitatea Cenac se practică obiceiuri și tradiții populare care implică folosirea lor, dar cum v-a găsit pe dvs. această îndeletnicire?
În localitatea mea, obiceiul ,,moșnegeii” se practica în duminica „Lăsatului de sec” al Postului Mare, care alunga iarna. Acest obicei fusese dat uitării, ca după 40 de ani, cu reîntoarcerea mea la baștină după facultate, am început să mă interesez spre al readuce la viață sub altă formă, confecționând astfel măști tradiționale din papier-mache, iar după confecționarea a 35 de măști, l-am readus la viață în 2005 cu genericul: Vin moșnegii! – Un spectacol stradal al mascaților ce fac ghidușii și glume cu trecătorii satului. Se joacă pe străzile satului, ca mai apoi în 2009 l-am transformat într-un festival bienal al măștilor ,,Cenacul în carnaval” – prima ediție, apoi în 2011, ediția a treia, iar în 2014, festivalul a avut loc în orașul Cimișlia.
Pentru cei neinițiați în arta populară și folclor aspectul măștilor ar părea ușor sinistru, chiar înspăimântător. Prin ce se explică acest detaliu?
Nu sunt de acord. Măștile reprezintă chipurile blânde ale buneilor și strămoților noștri. Nu sunt caraghioase. Ele sunt luate din folclorul nostru tradițional așa haioase cum le-am surprins. Ele alungă spiritele rele. O mască pe perete ca suvenir aduce buna dispoziție frumoasă de Crăciun, Anul Nou, iarnă, etc.
Din experiența dvs. pedagogică în cadrul Centrului de Creație al copiilor, ce ne puteți spune despre interesul discipolilor manifestat față de tradiție și obiceiuri? Cum reușiți să îi captivați?
La Centrul de Creație din Cimișlia am întâlnit copii ingenioși, curioși și setoși de a pătrunde în arta confecționării măștilor din diferite tehnologii și dornici de a le juca în dansurile populare, șezători, obiceie și tradiții de iarnă.
Câte exemplare de măști numără acum colecția dvs.?
La începuturi am confecționat 16 măști, apoi 35, 100 și peste 200. Acum am la 100 de măști și încerc să le păstrez, deaorece cu anii își pierd din calitate.
Cine se arată cei mai interesați de procurarea lucrărilor?
Particip la diverse expoziții, festivaluri, concursuri. Cei mai interesați de măști sunt colectivele folclorice, de dans și desigur copii.
Suntem convinși că artist fiind, nu puteți să nu fiți sensibil la schimbările ce au loc în societate, în special la nivel cultural. Pornind de la această idee, ce viitor preziceți pentru confecționatul măștilor în contextul erei tehnologizării?
Scopul meu a fost să confecționez câte o mască pentru fiecare sătean, apoi cu gândul și speranța să transform acest Festival al măștilor într-unul național „Moldova în Carnaval” și câte o mască pentru fiecare locuitor al Moldovei – o sarcină prea mare, dar interesantă, căci îmi puneam ca scop să învăț într-un atelier republican toți doritorii de a confecționa măști.
Sunteți și cântăreț de muzică populară. Ce planuri puneți la cale odată cu ameliorarea situației pandemice?
Cânt de cum m-am născut. „Absorbind” din vocea frumoasă a mamei mi-am dorit să mă fac și interpret de profesie. Toată viața am cântat și cules multe cântece folclorice de la oamenii satului, dorind să fac un album – „De la lumea adunate”.
Dacă ne referim la copilărie, cum vă amintiți acele clipe când hoinăreați prin pădure cântând?
Copilăria mea a fost una ca și a multor copii de pe timpurile mele: frumoasă și interesantă. Deși nu prea aveam păduri prin preajmă, le-am sădit abia când aveam 15-16 ani. Până atunci, dealurile noastre frumoase cu râpi adânci și pline de verdeață și flori, pășteam oițele până la ieșirea ciobanilor, iar miorițelor le cântam toate cântecele, ce le știam atât de la mama mea Alexandra, cât și de la mătușa Alexandra, sora tatei. Cântam și doinele lui Nicolae Sulac, cântecele lui Nicolae Glib, proaspăt artist pe atunci, alte cântece, iar oițele mele ascultau și pășteau în tihnă. Mai apoi aceste dealuri le-am sădit cu păduri, iar cântecele mele răsunau în unison cu trilurile păsărelelor.
Cine v-a insuflat dragostea pentru cântecul popular?
Copiii când se nasc plâng, dar eu zic că ei cântă. Prin urmare, acesta a fost și primul meu cântec, moștenind vocea mamei, absorbind din ea tot ce-i mai blând și frumos. Tot în acele timpuri, casele noastre se construiau din chirpici de lut/ceamur se zicea atunci, care se meștereau câte o săptămână. Eu, copil de 6 ani fiind, la sora mea mai mare Ioana, de dimineață până seara, le cântam clăcanilor cântecele mele ,,Bate vântul cânepa” și altele. Și uite așa cu cântecul am crescut odată, iar mama mă povățuia și mă încuraja.
Dar cine sunt cântăreții de muzică populară pe care îi preferați?
Aveam 10 ani când cântam într-o orchestră de muzică populară de pe lângă Casa de Cultură a satului și țin bine minte primul meu cântec: ,,Dragă mi-i și mult mi-i drag”. Mai apoi au urmat cântecele din repertoriul lui Nicolae Sulac, Nicolae Glib, Ioan Paulencu și alții. Utlerior, i-am aflat și pe alți mari artiști ai neamului nostru românesc precum: Sofia Vicoveanca, Ion Dolănescu, Benone Sinulescu, Irina Loghin. Probabil acești mari artiști și au stat la baza formării mele ca interpret de muzică populară.
După 10 clase aveam 3 opțiuni: cântăreț de muzică populară, actor de teatru sau horticultor/florar mare. Am ales regia și actoria de teatru la Institutul de Stat al Artelor „G. Muzicescu” din Chișinău, deoarece la acea vreme nu erau facultăți de canto popular, iar florar trebuia să fac studiile la Moscova, ceea ce îngrela situația părinților mei. Decizia mea a fost astfel: Voi fi regizor și actor de teatru, serile voi cânta într-o orchestră de muzică populară, iar în timpul liber voi crește și colecționa lalele. Până la urmă, așa și a fost.
Descrieți-ne publicul dvs. Cine sunt cei care vă ascultă melodiile?
Publicul meu este vast, dar totodată și îngust. Mai întâi, publicul este satul meu Cenac, în care de-a lungul vieții mele am cântat la toate serbările, manifestările culturale ale satului. Apoi raionul Cimișlia cu satele lui unde cântam la toate festivalurile, concertele și alte evenimente culturale. Sunt laureat al Festivalului Internațional „Rapsozii Moldovei” premiul 3, ediția 1, anul 1992, Concertul de Gală având loc la Iași, apoi Chișinău.
În 2001 – Laureat al premiului 3 al Concursului Republican al Cântecului Folcloric „Tamara Ciobanu” premiul și Trofeul primindu-l de la Maria Bieșu, Președintele Festivalului.
Sunt invitat la Radio Moldova, la postul public de televiziune „Moldova 1”, iar emisiunea „La noi în sat” a soților Aurica și Pavel Vartic este pentru mine o sărbătoare. Cânt de asemenea pe rețelele de socializare: Facebook și YouTube, pentru toți consătenii mei de peste o mie, ce muncesc peste hotare, cântecele mele încălzindu-le inimile și dorul de casă.
La momentul de față aveți un repertoriu impresionant care include melodii cu un spectru larg de motive: dragoste, glumă, patriotism și înstrăinare. Când planificați să lansați alte piese și cu ce orchestre?
În cei 40 de ani de activitate, muncind ca director al Casei de cultură, 12 ani din ei în calitate de primar al satului meu, Cenac, fiind la o vârstă înaintată nu reușeam să imprim din cântecele mele, culese de la oamenii satului, dar și multe cântece create ca text și melodie de mine. Și la recomandarea dnei Iustina Scarlat, Directoarea Centrului de Creație din or. Chișinău am avut și am onoarea să colaborez cu Maestrul Mihai Amihalachioaie și Orchestra de Muzică Populară „Busuioc Moldovenesc”, la plăzmuirea unui album care este în prag de finalizare. Așa s-au născut primele 3 cântece în 2017: ,,Românie, Țara mea de dor”, ,,De-aș putea cânta ca cucu”, cules de la mama mea și ,,Înc-un an a mai trecut”, cântece ale căror muzică și text îmi aparțin. Am înregistrat cu Nicolae Efremov alte 5 piese, colinde, urătură și un cântec de petrecere: „Doamne Isuse Hristoase”, „Trei crai de la Răsărit” – cules de la tata-socru Nistor Popescu. „Hai să colindăm”, „Laudă fecioarei Maria”, „Urătură de viață nouă” și piesa „Să vă cânt azi o urare”. Mai apoi, în 2019 au urmat alte 4 piese noi cu OMP „Busuioc Moldovenesc”: „Dragii tatii copilași”, „Mândruță ni se duc anii”, „Murgule coamă rotată” și „Bate, Doamne, lumea rea”, toate inspirate din localitatea mea de baștină dar și din viața mea.
În 2020 au urmat alte piese: „Satul meu de altădată”, „Mândruță cu ochi căprui”, „Mă-ndrăgosti-i de lalele” etc. La moment colaborez si cu OMP „Rapsozii Cimișliei”, unde îmi promovez piesele înregistrate și alte cântece. Voi mai înregistra cu OMP „Busuioc Moldovenesc” alte 4 piese noi, astfel finalizându-mi albumul meu ,,Românie, Țara mea de dor!”, iar cântecele culese de la oameni să le adun într-un album: „De la lume adunate”. Până atunci, aduc mulțumiri tuturor cu care lucrez și au fost pomeniți mai sus.
Sunteți supranumit „Regele Lalelelor Zonei de Sud”. Cât timp vă fură păstrarea acest titlu, „majestate”? Ce contribuție în menținerea lui o are „regina”?
Timpul puțin liber pe care îl am, îl petrec în grădina mea mare cu lalelele, narcise, zambile și alte flori. Ele mă inspiră să-mi creez piesele, alături de regina – soția Elena, care mă ajuta și mă susținea în toate.
Ce vă doriți de la viață?
Am trăit ani frumoși și fructuoși. Am contribuit la dezvoltarea localității mele în toate căile posibile. Am o familie puternică și frumoasă. Îmi doresc sănătate și desigur tuturor oamenilor lumii. Să pot crea și cânta spre bucuria oamenilor cu încă multe cântece.
REDACȚIA OPENMEDIA
