Fondatoarea conceptului B-Vision, Bianca Ciubotariu își desfășoară activitatea într-o dimensiune emblematică pentru ziua de azi – dezvoltare personală. Cu toate astea, ea nu se întitulează trainer. Asta pentru că tehnicile ei sunt diferite de cele pe care le oferă specialiștii în domeniu.
Mai multe aflați în interviul de mai jos.
Te salutăm, Bianca! Din multitudinea de domenii în care activezi, vom începe cu cea de trainer de dezvoltare personală. O specialitate/ocupație care se întâlnește foarte des în ziua de astăzi. Prin ce se explică asta? Este profitabil sau pur și simplu sunt foarte mulți oameni care nu știu ce-i cu ei și au nevoie de ghidare?
Termenul de *dezvoltare personală a devenit laimotivul secolului XXI. Acest lucru este deopotrivă benefic și distructiv pentru societatea în care trăim. Spun benefic pentru că oamenii caută schimbarea în bine și distructiv pentru că de multe ori nu știu la ușa cui să bată. E firesc că, odată cu evoluția speciei umane să se gasească răspunsuri la cât mai multe întrebări. Oamenii par din ce în ce mai interesați de evoluția personală, de atingerea obiectivelor personale dar și de influențarea emoțiilor în bine. Eu nu mă prezint ca fiind trainer de dezvoltare personală. Eu sunt actriță, profesor de teatru, fondatoarea conceptului B-Vision. La B-Vision oamenii învață că singura lor limită este propria lor minte. Predau cursuri de comunicare, de dicție, de discurs, de actorie și jurnalism în cadrul conceptului B-Vision. În urma cu mai bine de 5 ani, dupa ceva vreme petrecută în Londra, am descoperit tehnicile de terapie prin teatru, tehnici pe care le-am introdus în cursurile B-Vision și care înfățișează rezultate deosebite în rândul celor care se lasă în brațele artei pentru vindecare. Și, ca să răspund la ultima ta întrebare, tot ceea ce faci cu pasiune devine în timp o afacere profitabilă.
Să facem o paralelă cu trainerii din alte domenii. De exemplu cei care organizează ședințe/seminare/traininguri în care predau tehnici minuni de îmbogățire, de înființare a unei afaceri de la 0. În multe cazuri, acești traineri nu prea numără în palmares (sau chiar nu au deloc) rezultate concrete ce i-ar putea recomanda să ofere sfaturi în domeniul de business. Ne interesează dacă un trainer de dezvoltare personală ar putea proceda la fel. Adică, să ofere sfaturi de siguranță în forțele proprii, de motivație odată ce lumea sa interioară nu este în ordine.
Sau este ca în fotbal: un antrenor bun nu înseamnă că a fost jucător bun?
Și psihologii merg la ședințe de terapie și preoții merg la spovedit. Cine spune că este ordine în lumea lui, minte! Cât trăim suntem încercati de stări, gânduri și sentimente diverse. Nu există o constantă în aceasta ordine interioară pe care ai menționat-o. Au fost, sunt și vor fi leaderi, traineri, care vor putea inspira pe alții chiar dacă viața lor nu este perfectă. Nimic nu este perfect si nici nu trebuie sa fie. La stupul cu miere bună se aduna toate albinele din ținut.
De unde ar trebui să pornească schimbarea unui caracter? Se spune că primul pas este acceptarea, dar…
Primul pas este observarea, sesizarea unei probleme cu care te confrunți. E impropriu spus că acceptarea este primul pas spre schimbare. În momentul în care vrei să te schimbi, cu siguranță înseamnă că nu mai accepți felul în care ai fost, felul în care te-ai simțit până la acel moment. Al doilea pas este acțiunea. Al treilea pas este disciplina. Al patrulea pas, perseverența. Oamenii aleg să se schimbe numai atunci cand trec prin durere. Nimeni, niciodată nu a ales să iasă din zona de confort, fără a alerga către mângâierea unei suferințe.
Nimeni, niciodată nu a ales să iasă din zona de confort, fără a alerga către mângâierea unei suferințe.
Bianca Ciubotariu
Tu faci și terapie prin teatru. Un fel de „Ars Terapia” pentru tratarea stărilor de depresie, anxietate etc. Să înțelegem că una dintre tehnicile pe care le putem folosi odată ce avem trăsături pe care nu le agreăm în noi (timiditate, frica de a acționa, „overthinking” etc.) este refugierea/îmbrăcarea în pielea unui personaj pe care ne-am dori să credem că suntem?
Poate fi și asta, dar complexitatea lecțiilor este mult mai mare, iar acestea sunt adaptate de la cursant la cursant. Terapia prin teatru îmbină simultan tehnici de arta actorului dar și psihologia. Arta a primit de multă vreme titlul de terapie pentru depresie, anxietate, traume din trecut, dar și frici. Cursantul îmbracă un nou sine după ce, prin exercitiu, scapă de timiditatea care l-a ținut pe loc o vreme îndelungată. În terapia prin teatru se lucrează atât prin intermediul dramaturgiei cât și prin cel al memoriei afective. Cursantul învață să-și rescrie traumele din trecut, îmbracând haina unui nou personaj. Nu e nimic rau în a fi timid, în frica de a acționa, sau in overthinking. Problema intervine doar atunci când aceste stări încep să ne conducă. La B-Vision, cursanții învață să-și accepte slăbiciunile și să și le controleze. Cu toții le avem, doar că cei care par că nu se confruntă cu ele, sunt oamenii care au acționat împotriva lor și au invățat să le stăpânească. Cum? Prin exercițiu.
Ce alte tehnici din actorie pot fi utile în dimensiunea dezvoltării personale?
Improvizația, exercițiile de dicție, exercițiile de impostație și respirație, jocul de rol, studiul personajului dramatic, lecturarea dramaturgiei și înțelegerea ei.
Am putea spune că pe rețelele sociale vedem des exemple de actorie. Cum crezi, de ce se întâmplă asta?
Cât trăim, purtăm măști. E firesc să se întâmple asta și este foarte bine. Nu ne-ar placea să intrăm pe rețelele de socializare și să vedem tristețile fiecăruia. Instagramul și Facebook-ul reprezintă varianta cea mai bună a fiecaruia dintre noi. Tu joci un rol în activitatea ta, eu joc unul în televiziune sau în calitatea mea de profesor, părinții noștri își joacă rolul de părinți și tot așa. E frumos că ne putem juca de-a câte cineva în fiecare zi. Cât despre rețelele de socializare, din punctul meu de vedere, singura problemă este că le utilizăm prea frecvent. În rest e perfect.
Oscar Wilde spunea ceva: Be yourself. Everyone else is already taken. Cu toate astea, mai ales pe online, oamenii caută acea aprobare/acceptare de către împrejurime. Cum explici acest fapt?
Încă din copilărie am fost învățați că trebuie să primim aprobare, acceptare. Mai întâi părinții ne-au învățat asta, iar mai apoi sistemul de învățământ. Nu treci anul dacă nu ai aprobarea profesorului, nu ieși afară din casă dacă părinții tăi nu-ți aprobă inițiativa. Creștem și simțim din ce în ce mai tare să ne hrănim această nevoie. E frumos să știi că ești apreciat. Din nou, trebuie să știm când să ne oprim. Dependența de like-uri poate dezvolta carențe enorme în încrederea în sine.
Ce poți să ne spui despre experiența de prezentator TV? În ce măsură trucurile din actorie te-au ajutat în această dimensiune?
Experiența de prezentator mi-a confirmat un lucru extrem de important: Dacă exersezi suficient de mult, devii bun în orice domeniu. Fără o experiență anterioară în această direcție, am reușit să mă auto-depășesc. M-am îndrăgostit de actorie când aveam 10 ani și de atunci, absolut toate deciziile mele legate de carieră au păstrat legătura cu latura artistică. Am încercat să găsesc arta în absolut orice am făcut. Nu ești actor doar pe scenă, nu ești pictor doar când pictezi. “Starea de artist” se reflectă în absolul orice activitate întreprinzi, chiar și atunci când speli vasele, oricât de penibil ar suna asta. Dicția, respirația, empatizarea, frazarea corecta, controlul tonalității și ritmului vocal, extrem de utile în televiziune, au fost învățate la cursurile de actorie. Abilitatea de a improviza în situații limită tot la cursurile de actorie a fost exersată.
Știm bine că o cameră video poate arăta nu doar imaginea ci și stările pe care le au cei din fața ei. Ne interesează cum poate fi „jucat/simulat” interesul pentru o discuție cu un interlocutor neinteresant, alături de care ai de întreținut un dialog de durată. E și aici un pic de actorie sau este o chestiune de profesionalism?
Niciun interlocutor nu este neinteresant dacă tu te dezbraci de prejudecăți înainte de a intra in platou. Eu nu aș simula interesul ci aș căuta să mă agăț de enunțuri interesante pe care invitatul le emite. Cu invitații nu te obligă nimeni sa întreții prietenii, deci nu ai voie să fii subiectiv. Oare cum ar fi ca un chirurg căruia nu-i place un pacient să simuleze că-l operează? Eu imi privesc meseria la fel de serios cum o face un chirurg. Ori o fac asumat, ori nu o mai fac. Simularea interesului nu mă caracterizează în nicio direcție.
Acum ești (din nou) la Londra. Revii la rolul de profesoară de școală privată sau au apărut alte proiecte?
Am revenit de câteva luni în Londra, după o perioadă de 2 ani în care am activat ca prezentator TV și jurnalist pentru cotidianul Bună Ziua Iași. Obiectivul principal al reîntoarcerii mele in Marea Britanie este extinderea cunoștințelor în aria mea de profesare și anume, terapia prin teatru. Aici, de ani buni de zile, oamenii sunt mai familiarizați cu acest termen și drept urmare, variantele de studii sunt diverse și ofertante. Totodată, desprinzându-mă de activitatea mea din media, revenirea în Londra înseamnă mai mult timp pentru mine și pasiunile mele. De când am revenit în Londra, conceptul B-Vision s-a dezvoltat extrem de tare, motiv pentru care vă aștept să aruncați un ochi pe pagina noastră B-Vision.
REDACȚIA OPENMEDIA
