Copilăria și adolescența i-au fost marcate de două pasiuni: medicina și muzica. Chiar dacă o bună perioadă de timp reușea să le împace, într-un moment decisiv a făcut pasul către medicină, în specialitatea cardiologie.
Metoda medicului Tatiana Rotaru este una rezultată de ani de experiență profesională, ce se bazează pe încredere și implicarea deplină, pentru ca pacienții să simtă că sunt pe mâini bune.
În interviul ce urmează, pe lângă postulatele profesionale ale doctorilor și cultura medicală a cetățenilor noștri, ne-am propus să aflăm cine este omul din spatele halatului alb.
Care a fost episodul vieții tale, care ți-a întipărit în minte ideea că vrei să te faci medic?
Dorința de a deveni medic m-a străbătut când am văzut pentru prima dată o ambulanță. Eram atât de mică pe atunci încât nici nu știam încă cuvântul “medic” așa că am inventat cuvântul propriu. I-am spus “lecuila” (de la “leac” sau “a lecui”). Am tras-o pe mama de mână și i-am spus ca eu voi fi “lecuila”. După asta nu mi-am mai schimbat niciodată planul. Din prima zi de școală știam că după absolvire eu voi merge la medicină și că pentru asta trebuie să fiu prima la învățătură. Așa și am fost-eminentă.
Dar, în același timp erai pasionată și de muzică…
Da. Muzica a fost întotdeauna pasiunea mea cea mare. Mai mult ca orice îmi plăcea să ascult muzică și să cânt. Am crescut lângă o bunică care câna. Pentru ea a fost chiar profesie – a fost coristă în cor bisericesc. Primele cântece le-am învățat de la ea. Imi aduc aminte cu o desoebită căldură serile lungi de iarnă când faceam împreună colțunași și cântam romanțe. Mai târziu am făcut și școală muzicală. Ulterior, am învățat canto academic la școala muzicală pentru maturi din Chișinău după absolvirea universității de medicină, fiind rezidentă. Am participat chiar și la unele competiții muzicale din țară, ca de exemplu concursul „Două inimi gemene”. Am cântat și la câteva nunți. Un hobby care m-a captivat pe viață. Meseria de medic însă nu îmi permitea să dedic suficient timp pentru a face din el ceva mai mult.
De ce medic „de inimi”?
Inima este unul din bunurile noastre cele mai de preț, unul dintre cele mai importante și fascinante organe atât la propriu cât și la figurat. Fiind scoasă din corp continuă să bată, dar odată oprită nu mai putem supraviețui. Probabil că acest organ mi se asociază cel mai mult cu noțiunea de „a fi viu”, iar cardiologul cu acel medic care salvează vieți cel mai frecvent, boala cardiovasculară ramânînd principala cauză de deces pe glob. Eu asta mi-am dorit: să salvez vieți omenești.
Obișnuim să credem despre medici că sunt oameni foarte pragmatici, ce nu-și permit luxul de a manifesta afecțiune sau atașare față de pacienți, fiindcă medicul trebuie să își implice prioritar mintea și mai puțin sufletul în tratarea pacienților. Cât de valabilă este această rigoare profesională la modul practic?
La modul practic nu este chiar așa. Aș zice că este aproape invers. Medicul nu se atașează personal în sensul afecțiunii, dar este totalmente atașat de pacient în sensul de a avea grijă de binele bolnavului. De aici și mintea rece. Principala preocupare a oricărui medic este binele pacientului. Așa că plecând acasă orice medic continuă să verifice în minte și în literatură cât de corect a procedat și se întreabă oare ce mai fac bolnavii lui și cum îi va găsi dimineața. Este o stare de grijă și responsabilitate 24 din 24.
Mai sunt și pacienți căre manifestă „teamă de halatul alb”, mai ales la prima consultație. Așa se întâmplă. Ce pași întreprinzi ca să le obții încrederea?
Încrederea vine din atitudine. Atunci când manifești un adevarat înteres și preocupare pentru pacient, încredrea nu întârzie să se instaleze. Sunt lucruri pe care le simte oricine. Și de fapt, nu cred că oricare rămâne în această profesie. Rămân, de regulă, doar cei ce au simțul de empatie și compasiune deosebit de dezvoltat și iubesc oamenii. Cu toată inima.
Totodată, cum te descurci cu cei care vin cu „diagnosticul luat de pe Internet”?
Mă descurc. Destul de bine. Vorbim și ajungem la numitorul comun. Comunicarea cu pacientul este parte din “arta medicală”. Nu în zadar unul dintre postulatele noastre profesionale spune că după discuția cu medicul pacientul trebuie să se simte mai bine, de parcă a și luat tratament. De foarte multe ori oamenii vor să fie în primul rând ascultati. Mie îmi place să ascult.
Despre serviciu se mai spune că nu trebuie adus acasă. Și asta nu se referă doar la medici. Tu cum reușești să de debarasezi de trăirile acumulate după o zi de muncă?
Muzica și mișcarea mă salvează. Frecventez o sală de forță unde pot combina aceste două pasiuni – mișcarea și muzica.
Din experiența profesională poți susține ideea că moldovenii și-au educat o formă de „cultură medicală”, sau tot obișnuiesc să vină la doctor, când îi doare prea tare?
Cred că în ultimii ani adresabilitatea la medici a crescut (nu luăm în calcul pandemia), fapt confirmat și de statisticile medicale. Da, pot spune că am reușit să creăm acea cultură a vizitelor precoce, regulate și profilactice la medic. Pacienții sunt mult mai informați și atenți, dar și însăși actul medical de multe ori aduce plăcere și satisfacție. Avem condiții mai bune pentru pacienți, metode foarte precise de cercetare dar și tratamente cu adevarat eficiente. Medicina bazată pe dovezi și cercetările clinice au propulsat serviciul de asistență medicală la un nivel foarte înalt.
Știm că există multe aspecte curioase legate despre umorul din mediul doctorilor. Fie că acesta ia structura unui banc sau a unor replici mai „directe”. Ce motive de a-și menține buna dispoziție găsește un medic cardiolog?
Sunt optimistă și de regulă bine dispusă în mod natural. Colegii și oamenii ce mă înconjoară mi-au spus de mai multe ori că eman o energie solară și radiantă. Ca să vezi că am și pistrui pe nas. Nu rețin bancurile din păcate și nu prea știu să le spun, dar în schimb râd cu poftă atunci când le spun colegii. În general îmi place umorul, știu să glumesc. Și iubesc să o fac. In general, îmi place să văd oamenii așa că am un prilej pentru zâmbet întotdeauna când dau ochii cu cineva.
În concluzie, prin ce te fascinează profesia ta?
Profesia mă fascinează prin faptul ca este foarte solicitantă intelectual, învățăm necontenit. Dar și prin rezultatele muncii. Este foarte plăcut să vezi cum pacienții scapă de suferință și își reiau viața plină.
Și apropo de muzică. Cu ea cum rămâne?
Apropo de muzică? Vă pregătesc o surpriză…
REDACȚIA OPENMEDIA
