La sfârșitul lunii februarie a anului curent, în condiții destul de complicatate pentru desfășurarea evenimentelor artistice, în Municipiul Iași a fost organizată prima ediție a concursului național muzical #IASISING. Cu peste 100 de participanți din toată zona Moldovei dar și a Bucovinei, „raza de acoperire” a acestuia a fost una suprinzătoare pentru profesoara de canto și pian, Maria Georgeana Țupea Simionescu – tot ea și inițiatoarea acestui proiect.
În interviul ce urmează, ea ne va povesti despre parcursul muzical propriu și pasiunea de a oferi copiilor arta și magia cântecului.
Putem spune despre dvs. că altceva în afară de cântec și artă nu ați fi făcut: Liceul de muzică „Octav Băncilă”, Conservatorul din Iași, solistă în corul „Cantores Amicitiae”. Ați știut tot timpul că vreți să faceți muzică?
Da. Încă de la grădiniță am știut oarecum ce destin voi avea. De ce spun asta? Pentru că de atunci eram „vocea” copiilor. Îmi plăcea să cânt cel mai tare și să fiu auzită de toată lumea. Apoi la școala gimnazială îmi amintesc că eram prin clasa a II-a, erau în vogă „ANDRE”, iar cu ajutorul surorii mele am făcut un mini spectacol la o serbare: eu și încă o colegă cântam, iar colegii noștri ne erau dansatori. Cred că asta mi-am dorit mereu să fac, să cânt și să arăt tuturor ceea ce pot.
Dar au existat momente în activitatea dvs. în care v-ați gândit că probabil ați ales greșit domeniul?
Oooo da! Chiar după ce am terminat facultatea. Nu știam ce să fac, încotro să o iau. Ce o sa pot eu fără pic de ajutor să realizez în viață. Cât am fost în facultate, știam ce era de făcut, dar când s-a terminat totul, am fost puțin pierdută. Nu mă vedeam făcând nimic cu studiile mele. Mai ales că în anul IV eram și însărcinată cu prima fetiță. Efectiv, credeam că atâția ani au fost pur și simplu pierduți.
Cei care excelează într-o profesie, nu reușesc în fiecare caz să-și transmită măiestria și capacitățile celor care vin din urmă, or aptitudinea de a transmite ceea ce poți este legată și de vocație. În cazul dvs. cum v-a apărut ideea pentru pedagogie?
În primul rând, eu iubesc enorm copiii. Îmi place să discut cu ei indiferent de vârsta pe care o au, să mă joc cu ei. Elevii mei mă strigă Maria. Eu, înainte de toate i-am învățat că sunt prietena lor, sprijinul lor, umărul pe care ei își pot spune „oful”. Nu sunt un profesor de la școală, unde ei sa vină cu frică atunci când nu sunt pregătiți pentru ore. Dar ei știu bine că atunci când e de muncă, nu ne mai jucăm, iar studiul rămâne studiu. Mi-am dorit de mică să predau, să fiu profesor. Când eram la părinți acasă știu că aveam un catalog și mă jucam de-a școala. De regulă, când termini o facultate de muzică, secția canto ai 2 variante:
1. Ajungi într-un cor la filarmonică sau operă;
2. Devii profesor așa ca mine;
Mi-a plăcut mai mult varianta a 2-a, pentru că acolo puteam arăta și altora ceea ce știu, ce am învățat și pot transmite mai departe informațiile dobândite.
Care este cea mai mare recompensă pentru dvs. dacă ne referim la munca cu copiii?
Pe lângă satisfacția că atunci când îi văd pe scenă atât de încrezători în ei și visul de a ajunge cât mai departe cu muzica, eu fiind un mentor și un îndrumător al lor ca oameni în societate, cea mai mare recompensă pentru mine este iubirea lor față de muzică, zâmbetele lor atunci când vin la cursurile de canto sau pian. Este minunat să știi că tu pentru acei copii nu ești un profesor oarecare, ci ești caldura pe care ei nu o cunosc de multe ori la un profesor de școală, ești prietena lor mai mare în care ei au încredere și își spun necazurile pe care nu au curajul să-l spună acasă, ești omul ăla blând, care îi sfătuiește, glumeț și calm la care ei vin cu mare plăcere și pasiune pentru ceea ce eu îi învăț.
Anual sunteți implicată și în desfășurarea diverselor evenimente artistice, recitaluri, concursuri muzicale etc. Aveți o echipă în spate sau cum vă descurcați cu toate momentele organizatorice?
Nu. Nu am nicio echipă. Așa cum ți-am mai spus, am un defect sau poate este o calitate, nu știu. Sunt perfecționistă! La mine lucrurile trebuie să fie „la dungă”. Nu concep ca ceva ce am început, să nu duc la bun sfârșit sau să nu iasă exact cum îmi imaginez eu. Tocmai de asta nu pot să lucrez cu nimeni (în a fi ajutată), pentru că nimeni nu știe exact ce este în capul meu, ce idei am și cum vreau să fie un anumit proiect. Chiar dacă explic, viziunea mea este FĂRĂ GREȘELI, iar dacă acestea există, să dau vina doar pe mine, nu pe alții. De asta prefer să fac eu singură totul de la A la Z. Da, poate doar familia mea o accept să mă ajute (sora, de regulă și părinții mei care stau cu fetele), dar acest ajutor constă în a cumpăra cadouri pentru copii sau să facem punguțe pentru ei. Nimic mai mult.
Cum a afectat pendemia desfășurarea lor?
Pandemia ne-a afectat mult. Elevii mei erau obișnuiți la 2 luni să cânte undeva, dacă nu chiar în fiecare lună. Ei bine, această situație ne-a cam făcut sa cântam doar între noi (eu și elevul). O bună parte din ei au renunțat. Și-au dat seama că în industria muzicii uneori poți „să mori de foame” așa că s-au reorientat. Am pierdut copii foarte buni, dar asta nu m-a împiedicat să fac un mini recital între noi, de Crăciun, unde i-am văzut extrem de emoționati și frumoși, așa cum erau cândva pe scenă, dar în micuța noastră sală de repetiții. Au fost atât de plictisiți de tot ce înseamnă online, încât atunci când le ziceam „Hei, hai! N-avem timp de pierdut. Avem concurs peste 3 săptămâni” ei erau super entuziasmați: „Ieeeyyyy Mariaaaa, unde, unde?”, „Eh, unde? Aici în sală, online”. Și le trecea entuziasmul instant. Școala online, cursuri online, concursuri online. Erau săracii atât de dornici de a cânta undeva, oriunde. Așa că, anul acesta, la sfârșitul lunii ianuarie am zis: Nu. Gata! Fac eu concurs live pentru copiii mei. Și… Am făcut-o!
#IASISING este un concurs național organizat de dvs., de amploarea căruia nu prea v-ați așteptat. Cum a fost experiența și dacă presupune o continuare?
Nu m-am așteptat, pentru că ideea mea era să fac un concurs pentru elevii mei dar și a colegelor de la școala noastră, undeva unde să nu se simtă că „Na. Maria face recital”. Am zis să facem un concurs unde să îi văd pe ai mei că dau tot ce au mai bun din ei, după aproape 1 an de stat în sală și în online. La finalul înscrierilor, m-am trezit că erau peste 100 de copii înscriși. Ba mai mult! Am fost rugată să prelungesc cu înca 2 zile înscrierea. A fost ceva WOW. Nu m-am așteptat. Experiența a fost MINUNATĂ!!! A fost o muncă mult mai mare și mai grea față de recitalurile unde sunt maxim 40 de copii. Nu exista categorii de vârste, secțiuni ș.a.m.d. Aici a fost mai greu. Și da, am cerut ajutorul a două colege din școală, pentru a face listele cu participanții și minutajele pentru că nu mai făceam față de una singură. De data aceasta, la unele lucruri am preferat să am ajutor. Mai ales fiind la prima ediție a concursului, trebuia ca totul să iasă impecabil, nu-mi permiteam greșeli. De altfel, a ieșit cum mi-am dorit.
Desigur că va continua în fiecare anotimp sau an. Mi-a plăcut foarte mult totul: atmosfera, juriul, copiii pe care i-am văzut, atât de mult talent, emoții, lacrimi, entuziasm, bucurie. A fost ceva ce eu ca un simplu profesor care duce elevi la un concurs organizat de altcineva, nu am simțit niciodată. A fost o muncă foarte mare în spatele concursului #IASISING și stres, dar satisfacția de la final – imensă. Atunci am spus: Gata, nu mai fac niciodată așa ceva! Prea mult stres, nervi, muncă, implicare. Dar eu mereu spun asta după fiecare recital cu ai mei năzdrăvani. Așa că sunt obișnuită cu mine și al meu „nu mai fac altă dată”.
Sunteți în pregătiri pentru un eveniment ce va avea loc în această vară. Este vorba despre un recital al melodiilor cunoscute din filmele în desen animat „Disney”. Cum se va desfășura acesta?
Era o surpriză! Nu trebuia să mă întrebi asta! Păi, ideea a pornit de la un elev, IT-ist de meserie, cu care am început să lucrez o piesă din „Lion King”. Ușor-ușor am ajuns și la „Mica Sirenă”. El a propus să facă un duet cu o altă elevă de-a mea, iar mie atunci „mi-a filat o lampă” și am zis: „Stați așa! Eu oricum nu am înca tematica recitalului următor. La vară facem recital cu piese din universul animat Disney. Cu costume, dansuri, miscări.”. Exact ca în acele melodii pe care ei le vor interpreta. Momentan sunt singura care cred că a făcut acest „maraton Disney”, sper să nu-mi fure nimeni ideea și mă rog la Dumnezeu să mă ajute să o duc și la bun sfârșit alături de puiuții mei.
Să discutăm un pic și despre familie. Sunteți mamă a două fetițe. Care dintre ele manifestă interes pentru muzică?
Da! Sunt mamă a două prințese. Prințesa cea mare se numeste Theia Maria și are 6 ani jumătate, iar bebelina se numește Miruna Nicoleta Anais, ea având acum 1 an și 3 luni. Să știi că ambele au înclinații spre muzică. Ai să râzi, dar și bebe este înnebunită după muzică. Cum aude muzica, gata! Dansează de zor. Theita este momentan „cântăcioasa” familiei, până mai crește și surioara. Nu sunt genul de părinte să-și oblige copilul la ce fac eu, aia să facă și copilul. Dar ea mergând mereu cu mine la spectacole, concursuri, mi-a zis să o învăț și pe ea să cânte că vrea să meargă „pe cenă” să cânte. Avea vreo 3 ani jumatate/4. Normal, fiind puiul meu am început să fac și cu ea (acasă când mai aveam timp) cântecele, iar împreună cu nepoata mea cea mică, fata surorii – Ella Betrice, am început să fac diverse duete, pentru că Theia și-a dorit să cânte împreună cu ea. Și atunci am zis: „Ok. Hai să le unim și să vedem ce iese.” Surpriza a fost că a ieșit un deliciu. Au deja înregistrate împreună 3 melodii, pe care le-am pus pe CD-ul clasei mele de canto și pian (în fiecare an, de Crăciun, fac un CD cu elevii mei, pe care îl vindem în scop caritabil. Bănuții îi donăm mereu. Anul acesta va fi vol. IV). Urmează să înregistreze și singure, ca ușor-ușor să se desprindă una de cealaltă. Acum sunt și în corul Municipiului Iași, dirijat de dna Raluca Zaharia. Tocmai au filmat două videoclipuri pentru Sărbătorile Pascale și sunt o mămică extra mândră și împlinită sufletește. Ea face ceea ce eu nu am avut șansa să fac la vârsta ei.
Despre 2021 se spune că va fi anul acela în care lucrurile vor reveni la normalitate. De ce activități vă este dor cel mai mult? „Îndrăzniți” să vă faceți și planuri?
În primul rand, îmi este foarte dor să cânt eu. Să pot dărui prin cântec emoție, bucurie, zâmbete, distracție celor din jurul meu. Eu sunt și solista formației „ARMONIC MG” din Iași, iar pe timpul pandemiei nu au fost evenimemte. Absolut toate s-au anulat pentru 2021 sau 2022. Îmi lipsește enorm acea parte din viața mea, pentru că muzica e parte din mine și mi-a fost foarte greu să nu mai pot cânta la diverse evenimente. E adevărat, cânt zilnic cu elevii mei la sală, dar nu este același lucru. Pe scenă pot fi eu și pot să mă exprim așa cum sunt și să las o parte din mine fiecărui om care are urechi să mă asculte și ochi să mă vadă. Sper din suflet ca anul acesta să ne revenim cât de cât, să putem să le dăruim oamenilor care ne-au ales la evenimentele importante din viața lor, prin glasurile noastre, o parte din magia muzicii.
REDACȚIA OPENMEDIA
