Plecarea peste hotare pentru a câștiga mai mult nu este o noutate în contextul Republicii Moldova. Fenomenul migrației ne era cunoscut încă de la independeță, de aceea poate nu ne suprind atât de mult cifrele din statistici.
Ce-i drept, odată cu depistarea primelor cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus, au venit în lanț și efectele restricțiilor asupra unor sectoare, care fără public, au fost nevoite să-și sisteze activitatea definitiv. O poveste a „reprofilării de nevoie” este și cea a interpretului de muzică populară Constantin Beiu, care în fața dificultăților a decis că nu are altă soluție decât plecarea peste ocean.
Costumul popular l-a lăsat acasă, cu gândul că se va întoarce cât mai repede, odată ce va aduna suficienți bani pentru a-i asigura familiei un trai decent.
De cât timp ești plecat și cum îți amintești momentul când ai luat această decizie? Ce a stat la baza ei?
Am luat decizia odată cu apariția noului Covid-19. În luna martie a anului trecut, îmi bătea deja alarma când am început să îmi anulez toate evenimentele. Ca orice părinte, trebuia să mă gândesc la surse de existență alternative pentru copii și familie, să plec undeva pentru a munci ca să pot câștiga un ban în plus. Astfel, pe 25 septembrie 2020 am părăsit Republica Moldova. Eu cred că un artist poate munci în orice domeniu. Spun asta pentru că m-am confruntat cu fel de fel de acuzații din partea oamenilor care nu fac parte din domeniul acesta și nu o dată m-am simțit judecat cum că ne-am obține banii „prea ușor”. Eu nu m-am considerat niciodată mai presus ca ceilalți, dar panedemia a fost un chin pentru toată lumea, nu doar pentru artiști. Din acest motiv am decis să plec în SUA.
Decizia este una temporară sau definitivă?
Decizia este una temporară. Nu am de gând să ramân aici. Eu îmi iubesc tradițiile și neamul și țara. Eu vreau acasă.
Cum a suportat familia ideea schimbării locului de trai?
Familia m-a susținut, fiindcă decât să stai să muncești în țară cu un salariu mizerabil, am decis mai bine să mă sacrific și să plec. Credeți-mă, nu știu cum sunt alții, dar mie îmi este greu fără familie, foarte greu. Simt un gol imens. Dar ce să-i faci? Cred că și cei de la guvernare poartă o parte de vină, deoarece dacă ar fi bine la noi, nu ar mai pleca nimeni. Asta e părerea mea.
Care au fost principalele probleme cu care te-ai confruntat când ai ajuns acolo?
Mi-a fost greu de la început. Ajungi într-o țară unde nu cunosti pe nimeni și nici limba engleză nu prea o vorbesc. Noroc de prietenii mei cărora vreau să le mulțumesc din suflet pentru ajutorul acordat în găsirea unui loc de muncă. Acum lucrurile s-au mai ameliorat, dar în primele luni îmi era foarte greu.
Cât de anevoios a fost procesul tău de integrare într-o societate americană?
Știi? Noi moldovenii când plecăm, destul de repede ne adaptăm cu regulile țării gazdă. Încă nu îmi pot explica asta. Probabil din cauza că știm ce înseamnă greul de acasă și suntem motivați chiar să acceptăm pentru noi alte valori. Eu nu m-am concentrat mult pe acest aspect al integrării. Atâta timp cât muncești, totul pare a fi mai ușor și timpul trece parcă mai repede, dar oricum e greu.
Cu ce se poate ocupa un interpret de muzică populară, când pleacă într-o țară străină?
Cu orice! Mai puțin în domeniul artei. Eu am devenit șofer de tir. Când ajungem într-o țară străină putem munci și pe două fronturi: adică și la evenimente și la un serviciu pe care ți-l găsești, findcă odată ce ai ajuns aici, ești conștient că nu ai venit în turnee ci să faci bani, ca să te întorci acasă. Cel puțin, dacă vorbim despre cazul meu. Dar am cunoscut și alți oameni din domeniul artistic cu situație similară. Muncesc și ei la un job, care nu ține neapărat de studiile lor, dar ei știu pentru ce au venit aici. Mai greu este pentru acei care-și au familiile acasă.
Ce muzică asculți când ești la volan?
Să știi că nu doar ascult, dar mai și cânt pentru a-mi menține vocea. Mă conectez online și ascult posturile de radio din Republica Moldova. Sunt nedespărțit de muzica populară. Aici în Chicago, anual se desfășoară festivalul „Inima mea e Moldova” prin luna august. Un coleg mi-a propus să particip, numai că eu mi-am lăsat costumul popular acasă. Noroc de părinții lui care urmează să-i facă o vizită și să-mi aducă și costumul cu ei. Că de altfel, aș fi ca cizmarul fără cizme.
Se mai spune despre moldovenii aflați în străinătate, că ei știu să fie uniți. Este valabil și pentru cei stabiliți în Chicago?
Știi? Nu credeam la început că este așa. Poate din motivul că la noi acasă trebuie să fii mai mult pe cont propriu. Dar nici nu știi cât de mult m-am mirat când am văzut cum se cunosc și se ajută între ei. Dacă ne referim la cei stabiliți în Chicago, pot spune cu siguranță că sunt foarte uniți și săritori la nevoie. Aproape ca în cântecele populare.
Cum vezi măsurile de restricții, metodetele de vaccinare folosite de autoritățile americane, în comparație cu cele din Republica Moldova?
La prima vedere, situația aici nu pare așa de gravă. Oamenii circulă, iar vaccinarea eset accesibilă tuturor. Poți să intri în orice farmacie și să-ți administrezi vaccinul. Cred că este destul de eficient.
Dorul de casă există? Sau nu ai timp pentru asta?
Cum să nu existe? Dorul de casă cred că este unul cel mai greu de suportat. Îmi este dor de casă, de fetița mea și de soție. Vorbim ori de câte ori avem ocazie. Mă sună fiica și îmi spune: tăicu, este paștele de acum. Când vii acasă? Eu îi spun că voi veni de Blajini. O glumă ce-mi lasă gust amar.
Eu cred că este destul să zicem „casă” și se poate înțelege totul prin acest cuvânt. Pentru mine, mai mare dor nu există decât cel de țară, de casă și familie.
Ce ai vrea să le transmiți celor de acasă?
Le transmit celor de acasă să fie precauți în privința sănătății. Mă rog să trecem cu bine peste toate. Cu bine, dragii mei Moldoveni! Vă iubesc și vă doresc sănătate, căci acum ne dăm seama într-adevăr, că-i mai bună decât toate. Cu drag, Constantin Beiu.
REDACȚIA OPENMEDIA
