Peisajul părinților care pleacă peste hotare, ca să le asigure o viață mai bună copiilor, nu este străin pentru Republica Moldova.
Ana Răileanu este stabilită în Italia din 2016 și își amintește cu dor de vremurile când evolua pe scenele din țară, oferind publicului magia cântecul popular.
Vă salutăm, doamna Răileanu. Vrem să începem discuția prin a vă întreba simplu: unde este „acasă” pentru dvs.?
Vă salut și eu cu mult respect de dumneavoastră! Pentru mine „acasă” este locul în care mă simt cel mai bine, acolo, unde domnește muzica neamului meu.
Cine v-a adus cântecul popular în lista preferințelor muzicale?
Cântecul popular mi l-au dăruit părinții mei, de la care am moștenit talentul și dragostea pentru tradiție, pentru cântec și pentru frumos.
Ce nume ale cântecului popular le-ați luat drept modele?
Valentina Cojocaru, Irina Loghin, Mioara Velicu, Gabi Lunca.
Ați început ca solistă în taraful școlii și ați și studiat acordeonul. Când a fost ultima dată când ați luat instrumentul în brațe?
Întâlnirea cu acordeonul a fost dragoste la prima vedere, îl purtam cu mine peste tot, mai ales la concertele organizate de Brigada școlărească, la seceratul grâului, și altele, de fapt, cântam cu vocea, acompaniindu-mă la acordeon, primele cântece pe care le-am cântat au fost: “Frunză verde, flori frumoase“, de Nina Ermurachi, “M-o jucat badea la horă“, de Valentina Cojocaru, “Du-mă dorule la mamă“, de Tudor Negară. Pe atunci era interzis să cântăm cântece românești (de peste Prut), dar eu le ascultam cu mare drag. După ce am terminat studiile, nu am mai luat acordeonul în brațe, deoarece am fost mai tot timpul acompaniată de alți instrumentiști.
Pentru o bună perioadă a vieții, cântecul popular a devenit și un mod de a vă câștiga existența, aici vrem să ne povestiți despre perioada când cântați la nunți. Ce vă lipsește din acele vremuri? De ce vă este dor?
Perioada în care am cântat la nunți a fost una frumoasă, colorată, plină de voie bună, dar și de multă responsabilitate, să cânți noaptea întreagă pe viu, cântec după cântec, fără un respiro nu e ușor și nu poate oricine, dar acel timp avea un farmec aparte, mă bucuram de fiecare nuntă și mă pregăteam pentru fiece eveniment ca pentru un festival-concurs, deoarece alaiul de la nuntă deseori e cel mai exigent juriu. Îmi este dor de sinceritatea cuvintelor pe care le primeam de la nuntași, de dăruirea fiecărui instrumentist, de voia bună a oamenilor simpli de la țară. Acele momente le port mereu în suflet, știind că am dăruit oamenilor momente unice.
Și costumele? Cum rămâne cu ele? Apropo, câte sunt la număr?
Costumele le-am cumpărat de la diverse case de creație populară, alegând modele ce sunt specifice zonei din care vin, le păstrez cu sfințenie, pentru că îmi reprezintă meleagul și dragostea pe care o am față de portul popular. Nu sunt multe la număr, dar suficiente pentru o viață de artist.
Aveți și melodii semnate de dvs.: “Sârba de la Prut”, “Am venit cu drag la voi”, “Hai la joc, mai cu foc”, “Mi-e dor de copii, de casă”, “Frunzuliță – poamă neagră”, “Mi-a spus badea mai ieri seară”, “Cine iubește și spune”. Ce vă inspira la compunerea lor?
Am început să îmi scriu singură cântecele la îndemnul conducătorului artistic al ansamblului folcloric „Lino, Leano! ”, domnul Ion Lupu. Mă inspiră crearea cântecelor emoțiile, experiența și trăirile vieții, spre exemplu, “Mi-e dor de copii, de casă” l-am scris, aflându-mă departe de copiii mei, pentru a le asigura un trai mai bun; “Sârba de la Prut” a fost scris pentru petreceri, la cerința publicului.
Acum că nu mai sunteți în țară, v-ați dori să le auziți în interpretarea altora?
Nu mi-am dorit niciodată să le aud în interpretarea altor artiști, deoarece le-am scris pentru mine, pentru timbrul meu vocal și sunt piese care mă reprezintă, dar nu exclud că pe viitor, poate, nepoții vor dori să le interpreteze, vom vedea.
Fiind stabilită deja de 6 ani în Italia, ce loc i-ați păstrat cântecului popular în viața dvs. Rămâne o amintire frumoasă sau poate o idee de revenire?
Cântecul are un loc aparte, un loc de cinste în sufletul meu, pentru că l-am purtat mereu cu mine, mi-a fost alinare în cele mai grele momente din viața mea; cântecul nu e doar o amintire frumoasă, ci o trăire perpetuă a vieții, și, da – port în gând idea revenirii.
Aveți 2 copii, un băiat și o fată „aranjați” cum se mai spune. Din cei doi, fiica și-a manifestat interesul pentru muzică, dar nu a ales-o drept ocupație permanentă. V-ați fi dorit ca și ea să devină o cântăreață de muzică populară?
Mi-am dorit mereu să-mi văd copiii realizați, indiferent de domeniul pe care și l-ar fi ales fiecare, dar am avut întotdeauna dorința ca fiica să cânte muzică ușoară, pentru că îi este specific.
La final, vrem să vă întrebăm: ce v-ar face să vă reîntoarceți în Republica Moldova?
M-ar face să mă întorc în Republica Moldova dragostea de plaiul meu natal, dragostea pentru muzica și pentru cântecul nostru popular, care, nicăieri în lumea aceasta mare, nu e ca al nostru. Avem, totuși, cele mai frumoase tradiții – acest lucru m-ar face să revin acolo, de unde am plecat.
REDACȚIA OPENMEDIA
