Cei care aleg să facă modelling sunt conștienți că au de înfruntat multe obstacole în atingerea succesului. Odată cu dezvoltarea domeniului online, industria frumuseții are spațiu de selecție mult mai extins, de aceea, până a ajunge pe copertele revistelor și de a deveni cunoscut este nevoie de foarte multă muncă.
Glafira încă nu este un model „world famous”, dar este optimistă și se manifestă ca o luptătoare pentru ceea ce-și dorește. Pentru asta a recurs la multe sacrificii, care au făcut-o puternică și hotărâtă.
De ce alege o persoană să facă modelling?
Sunt o persoană pe cât de deschisă, pe-atât de realistă. Nu mă consider „frumusețea întruchipată”, cu toate că mulți dintre cei care ma cunosc, îmi spun că am ceva special și eman energie pozitivă. De când eram mică visam sa fiu fotomodel, deoarece este ceva fascinant, sexy, plăcut și interesant. Îmi doream să ajung în reviste și să fiu recunoscută în lumea modeling-ului. Îmi dau seama însă, că nu este deloc ușor.
Are vreo legătură locul nașterii cu visul de a deveni model?
M-am născut în satul Cimișeni, raionul Criuleni. Nu pot spune că ar fi vreo legătură direct proporțională cu o carieră în modelling. Dar îmi amintesc că atunci când eram mică, îmi spuneam că voi deveni model și pot spune că dacă depui eforturi, poți deveni ceea ce-ți dorești, chiar și fotomodel. Și nu ține doar de aspectul fizic, dar și de cât de repede te orientezi. Trebuie să faci cunoștință cu persoane care te învață cum să devii mai încrezut în sine, ca ulterior să privești lucrurile ca un model profesionist.

Ce studii ai?
După absoliverea a 10 clase am venit în Italia. Eram orientată de gândul de a deveni independentă financiar și știam că pentru carieră voi avea nevoie de bani. Recunosc că a fost greu la început. Știam că peste tot sunt fete și femei frumoase și îmi va fi greu să mă afirm, dar, peste ceva timp am început să înregistrez primele succese în ceea ce îmi doream să ajung.
Cum au reacționat rudele când au aflat ce profesie ți-ai ales?
Rudele m-au susținut cu ideea de a începe această muncă. Fiindcă este o muncă ca oricare alta. De aceea, nu au fost împotrivă.
Un lucru caracteristic pentru cei ce fac modelling este și atenția nedorită. Cum te afectează acest efect?
Pentru un model nu există atenție nedorită. O persoană care a făcut acest pas, de la bun început este la curent cu faptul că va avea atenție „sporită”, cu efecte atât pozitive, cât și negative. În acest caz, trebuie să fii gata să primești și replici care ar putea să nu ne fie pe plac și care pot să îți stârnească îndoieli dacă vrei să continui să faci asta. Mai greu este atunci când printre cei care declară că îți vor binele, sunt și acei care se prefac. De obicei, eu păstrez distanța.

Dar au fost momente când ai simțit și invidie la adresa ta?
Sigur, au fost persoane care m-au invidiat și de la care am auzit replici neplăcute, dar am încercat să trec peste. Este una dintre cele mai importante reguli în această profesie – să treci peste „hate” și să tratezi ceea ce faci cu seriozitatea cuvenită. Ca să fiu sinceră, acum nu mă mai interesează ce spune lumea despre mine.
Ce trăsături ale aspectului fizic sunt importante în această profesie? Ce te scoate pe tine în evidență?
Eu cred că fiecare are o părere despre acel format sau aspect al unei persoane care face modelling. Cât ține de aspectul meu, cred că am mai multe: buzele, ochii, privirea, silueta, chiar și vocea.

Rețelele de socializare sunt un ajutor considerabil pentru a face un model să fie cunoscut. În ce măsură acorzi importanță promovării pe online?
Un beneficiu al rețelelor de socializare este de a facilita capacitatea de afirmare de unui tânăr de a împărtăși aspecte din viața lui. Prin intermediul online am avut posibilitatea să cunosc multe persone. Prin contentul creat în mediul online, reușesc să mă promovez imaginea.
Ce alte pasiuni mai ai?
Am o pasiune care oarecum este legată de ceea ce fac – „Makeup”. Am înțeles că îmi place de pe când eram mai mică, de aceea am mers la cursuri pentru a-mi aprofunda cunoștințele. Nu odată mi-am ajutat și prietenele în această privință. În rest, nu am timp pentru altceva.
Ce părere ai despre sesiuni foto nud și dacă ți-ai dori să faci asta?
Eu nu am părere rea despre sesiune foto nud. Credă că acest aspect trebuie privit la nivelul profesionist. Sunt de acord că pentru asta trebuie să ai curaj la început, iar după aceea, este un simplu job. Eu categoric nu aș putea să accept astfel de sesiune. Cred că nu sunt pregătită emoțional în primul rând și nici nu mă gândesc să fac asta în viitorul apropiat.
REDACȚIA OPENMEDIA
