Sursa foto: Kissfm.ro
Vara aceasta va fi una „de foc” pentru cei pasionați de filmele de acțiune. Regizorul Martin Campbell, în palmaresul căruia se numără filme precum: James Bond: Casino Royale, The Expendables, Mask of Zorro, etc. urmează să scoată și „The Protégé” cu Samuel L. Jackson, Maggie Q și Michael Keaton în rolurile centrale.
O mare parte din producție a fost filmată în România, de către Frame Film, producătorii serialului „Las Fierbinți”.
Supriza este că în film își vor face apariția și actori români, printre care și Tudor Chirilă. Artistul a descris pe pagina sa de Facebook experiența de muncă alături de regizorul Martin Campbell.
„Am lucrat cu el ireproșabil. Martin este o mașinărie. Meticulos, organizat până în cele mai mici amănunte, întotdeauna în control pe platou, el este cu adevărat întruchiparea liderului pe care un actor îl așteaptă în regizor. Nimic nu este întâmplător în procesul lui de lucru. Respectul lui pentru actor este la cote maxime și asta se poate observa din atenția cu care tratează fiecare rol, indiferent de lungime. Martin poate să piardă o oră desenând sau repetând trasee pentru figuranți ca să obțină naturalețea pe care o caută într-o coregrafie colectivă.”
După cum am menționat, alături de Tudor Chirilă, în distribuție vor participa și alți actori români precum: Florin Piersic Jr., George Piştereanu şi Cosmin Dominte. Lansarea filmului este programată pentru data de 20 august.
REDACȚIA OPENMEDIA
