Monden RO

„COPILĂRIA” – O NOUĂ PIESĂ CU UN SOUND MODERN ȘI ANTRENANT

„COPILĂRIA” – O NOUĂ PIESĂ CU UN SOUND MODERN ȘI ANTRENANT

La începutul lunii august curent, interpreta de muzică pop-rock Ionela Mardare-Mirică din Piatra Neamț lansează o nouă piesă în colaborare cu compozitorul basarabean Adrian Beldiman și poeta Veronica Pîrlea-Conovali. Copilăria e titlul acestei melodii, la care s-a lucrat încă din primăvară.

La începutul anului (2024) i-am spus că mi-ar plăcea să am o piesă compusă de el. Am primit o minunăție de linie melodică și gândul mi-a fugit la frumoasele vacanțe petrecute la țară, la bunici și în familia mătușii mele, sora mamei, împreună cu prieteni alături de care am multe amintiri”, ne-a mărturisit Ionela.

Cea care a știut să transpună în versuri magia acestei copilării  a fost poeta Veronica Pîrlea-Conovali din Chișinău, iar Mihăiță Chiriac i-a dat o strălucire aparte prin aranjamentul deosebit și astfel, la începutul lunii iunie curent întreaga echipă se întâlniseră, cu toții, în studioul lui Mahaya, unde au avut loc imprimările audio.

Piesa Copilăria are și un videoclip emoționant, de vară, filmările au avut loc în satul Boroaia, județul Suceava.

E locul unde am trăit o parte din bucuriile copilăriei și am încercat să redau cât mai fidel acele trăiri, cu ajutorul neprețuit al soțului meu, Traian Mirică, omul care face magie cu camera de filmat. Mi-au fost alături părinții mei, mătușa și unchiul, nepoțeii mei de la soră, Dorian și Filip, și nepoțelele de la verișoară, Sofia și Ema, dintre care fina mea Sofia a jucat rolul micuței Ionela, cea visătoare și fericită alături de prieteni”, a declarat pentru OPENMEDIA interpreta Ionela Mardare-Mirică.

Finalul videoclipului se încheie chiar cu o fotografie, cu Ionela mică cântând, ca un omagiu adus acelei perioade minunate din viața ei.

Această colaborare a interpretei cu maestrul Adrian Beldiman va continua, după cum menționase compozitorul, iar tema viitoarei piese e una romantică, dansantă, în care iubirea la prima vedere o ia razna, în senul bun al expresiei.

REDACȚIA OPENMEDIA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *