Tânărul artist ambițios din generația nouă Dumi (Marian Dumitru) și Alecsa D. vin cu cea mai proaspătă piesă muzicală a verii, ce se numește „E MAMA”.
„Piesa “E MAMA” a fost compusă în studioul AZZA și este o colaborare cu o tânără super talentată – Alecsa D. Versurile și muzica îmi aparțin. O piesă de vară, cu un mesaj de dragoste, ce poți să îți dorești mai mult? O piesă perfectă pentru drumul către mare sau pentru o seară de club! Am vrut ca refrenul să fie în limba spaniolă, deoarece această limbă îmi transmite acel sentiment de stat pe plajă, printre palmieri. Videoclipul și coperta sunt făcute de către bunele mele prietene Denisa Elena și Raluca Popa, două fete extrem de talentate, care au adus un mare plus proiectului”, a mărturisit solistul compozitor.
La rândul ei, Alecsa D a povestit cum s-a născut această colaborare.
„Colaborarea mea cu Dumi a început total neplanificat. A fost totul natural. Spontan chiar! Am avut curajul să-i scriu într-o zi pentru a începe un proiect muzical împreună. Me-am întâlnit, l-am conceput, iar la final (când trebuia deja să plec) m-a pus să-i ascult piesă această „E MAMA”, să-mi dau cu părerea. M-a prins de tot și filmul piesei și vibe-ul și ideea de summer-song, așa că mi-am pus căștile la urechi și în maxim 15 minute am avut și vocile feminine trase. M-a surprins atmosfera de la el din studio și noi credem că nu ne-am intersectat din întâmplare. Mă bucur enorm să fac parte din proiectul lui!”, a spus artista.
REDACȚIA OPENMEDIA
