Monden RO

Cristina Vasiu își cântă povestea de dragoste în „Iubirea noastră”

Cristina Vasiu își cântă povestea de dragoste în „Iubirea noastră”

După o perioadă aglomerată, în care a participat la „X Factor” și la „Te cunosc de undeva”, Cristina Vasiu a revenit și a lansat împreună cu Sprint Music & Bulls Records videoclipul piesei „Iubirea noastră”.

„M-am întors la prietenii de la Sprint Music pentru că am mai avut o colaborare frumoasă cu Marius Chină pentru o piesă. Nu m-am așteptat ca lucrurile să funcționeze așa repede și într-o zi m-a sunat să-mi spună că mi-a găsit o piesă tare. Mi-a trimis-o și mi-a plăcut, zic eu că este prima mea piesă dansabilă de până acum pe care o lansez, pentru că până acum toate au fost balade triste de dragoste. Asta este o piesă optimistă și pozitivă, adică nu există o iubire mai frumoasă ca cea din piesă și ca cea povestită acolo de artist. Mi-a plăcut piesa, am intrat în studio și la o săptămână-două am și filmat videoclip. Atunci când lucrurile au chimie frumoasă să știi că totul funcționează rapid. Nu cred în coincidențe, ci doar că lucrurile se întâmplă la momentul în care trebuie să se întâmple, la momentul potrivit. Eu îndrăgostită am fost întotdeauna ba de muzică, de oameni sau situații de viață”, a povestit Cristina Vasiu.

„Am filmat într-o hală de dimineață pînă seara, Shinijikun s-a ocupat de videoclip pentru care am schimbat 4 ținute spectaculoase. Pentru că au fost create de unul dintre cei mai tari designeri de la noi, Antonia Nae din Buzău, care a îmbrăcat-o și pe Rihanna. Am fost machiată de Andreea Popeanu și am purtat pantofii lui Mihai Albu pentru că îmi este foarte bun prieten și colaborăm din 2015. În videoclip am dansat cu Bodo, dansatorul lui Connect-R. Povestea de iubire și fericire nu putea fi mai bine descrisă decât cum o face Bodo, pentru că el este cel mai fericit, are și o piesă care se numește „Fericit”. El transmite bucuria și fericirea mai bine ca oricine, transmite o stare de bine”, a adăugat artista.

La această piesă a colaborat cu Achim și Izabela Radu pentru muzică și text.

REDACȚIA OPENMEDIA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *