Monden RO

Miryam e „la înălțime” cu noul single „Dulce și Amar”

Miryam e „la înălțime” cu noul single „Dulce și Amar”

După ce la începutul anului s-a remarcat cu „Fistic”, „Top of the Rainbow” și „Doctor în iubire”, Miryam vrea să dea o nouă lovitură: „Dulce și Amar”, piesă lansată împreună cu Sprint Music.

Muzica a fost realizată de Marius Borcoi, textul de Emanuela Oancea iar orchestrația de Daniel Bădoi. Videoclipul a fost filmat la înălțime, pe o schelă de 5 metri, unde solista și o parte dintre colegii ei au fost nevoiți să se urce.

„Chiar unii dintre noi aveam rău de înălțime, însă până la urmă am terminat filmările cu bine fără prea mari probleme. Am râs copios la filmări pentru că unii dintre noi își mai aduceau aminte că au rău de înălțime, făceam glume. Eu cred că din cauza emoțiilor sau din cauza adrenalinei nu mi-am dat seama la ce înălțime eram. Aveam tocuri și am urcat pe o scară din fier, ne ajuta cineva sus să ajungem cu bine”, ne-a mărturisit solista.

„Piesa a fost compusă de Marius Borcoi, un tip pe care îl știu de când eram mică, însă am întrerupt legătura, n-am mai vorbit de câțiva ani și ca prin minune, ca să vezi ce mică e lumea, ne-am reîntâlnit. A fost coleg cu mama mea, care cânta și ea la vioară, în orchestra de muzică populară, au fost colegi în tinerețe. Eu am cerut niște versuri pe care am vrut să le cânt în limba romă și el o știe bine. Și mi-a făcut niște versuri și așa am aflat că el compune foarte fain și am zis să facem câteva piese. Tot ce am ascultat de la el mi-a plăcut și vrem să facem un proiect cu piese reorchestrate de Daniel Didi Bădoi, acordeonist care apare și în videoclip”, a încheiat Miryam.

REDACȚIA OPENMEDIA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *