Monden RO

Teodora Panainte lansează colindul intitulat „Colindăm, Doamne, colind!”

Teodora Panainte lansează colindul intitulat „Colindăm, Doamne, colind!”

Interpreta de muzică populară, Teodora Panainte, din Vaslui, aduce în fata tuturor iubitorilor de muzică, dar si de tradiții un colind duios, intitulat “Colindăm, Doamne, Colind!”.

Acest cântec vine însoțit de un videoclip care surprinde pregătirile alaiului înainte de a porni la colindat, frumusețea costumelor populare, a măștilor Valaretului Datina din Deleni, drumul prin zăpadă către gazda care ii așteaptă în prag cu nuci, mere și colaci.

Muzica si textul sunt realizate de Teodora Panainte, orchestrație Ciprian Barbulescu, vioară Alessia Bălăuță.

În ceea ce privește videoclipul, acesta e realizat de fratele Teodorei, Andru Studio și are o coloristică vie, care pune în evidență detaliile portului specific zonei, dar și datinile locale.

“Specific zonei mele folclorice este alaiul de colindători și urători, de la care nu lipsesc mascații. Aceștia pornesc din casă în casă, aducând urări pentru Anul Nou, pețesc fetele nemăritate și închină cu gazda un pahar de vin. Acest lucru ne-am dorit și noi în videoclip să imortalizăm, dar am trecut dincolo de ceea ce vede gazda, momentul artistic, și am întrat în culisele colindătorilor. Cei care vor urmări clipul, vor vedea câtă pregătire necesită un alai, câte clopote le agățam la brâu, cât de frig e până să ajungem în casele fiecăruia. Tocmai pe simplitatea și firescul clipului am mizat noi.”

Teodora Panainte este solista vocală a Orchestrei Rapsodia Vasluiului, dar și moderator al unei emisiuni de la Vaslui TV. A absolvit facultatea de jurnalism, dar și un master în Filosofie aplicată și Management Cultural. Din 2020, deține Muzeul “Colțișorul Meu de Altădată”, muzeu tradițional, în comuna Balteni, jud. Vaslui. Are numeroase cântece, însoțite de mesaje puternice, dar și de clipuri care pot fi urmărite pe canalul sau YouTube Teodora Panainte.

REDACȚIA OPENMEDIA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *